Coltisorul lui.

Invartindu-se in jurul cozii, se studia, se uita la toti catelandrii din jur si nu intelegea de ce toti ceilalti catelusi se inghesuiau sa ii fie prieteni. Era ciudat modul in care intelegeau sa ii fie prieteni. Uneori muscau, alteori se jucau impreuna. Era sincera cu ei. Si credea ca si ei erau sinceri. Numai ca, la un moment dat, a vazut ca, in grupul lor de catei, era orice numai sinceritate nu.
    Ca atunci cand se strangeau doi-trei catei incepeau sa cam spuna despre un alt catel ca are petele pe o parte mai frumoase decat pe partea cealalta si ca se foloseste de frumusetea petelor pentru a fi agreat de ceilalti. Apoi, cand aparea catelusul respectiv se inghesuiau sa ii explice ce prieteni buni sunt. Unii ca sa isi arate prietenia mai aruncau sagetele pe care le stiau apropiate de realitate. Altii, din prietenie incercau sa urateasca petele, tot din acelasi motiv.
    La fel si cu catelusul asta. De cate ori isi arata coltisorii in incercarea de a marai, imediat se spunea ca ii sunt prieteni. Prieteni care loveau si loveau exact unde durea mai tare. Tot asa din prietenie. Pentru a deschide ochii si a vedea realitati.
      Catelusul asta al nost’ fusese adus, insa, de o barza ciudata. O barza care se ratacise prin timpuri, care il scapase din cioc, care il prinsese la loc. Asa cum fusese adus, cam asa ii era si viata.
       Peripetiile il facusera sa fie destul de lucid. Dar nu il inraisera. Si catelusul asta al nostru mai avea un talent. Ii placea sa ii observe pe ceilalti. Ii placea sa comunice cu ei. Sa fie cu ei. Incerca sa isi uite instinctul care ii spunea ca unii catelusi nu ii sunt chiar asa de prieteni. Credea in vorbele lor. Si a ajuns la un moment, la care si-a dat seama ca azvarlea unele capcane de sinceritate pentru a vedea cat de sinceri sunt ceilalti cu el.
       Multi au picat in capcane. Si, scheunand, vroiau sa iasa din capcane, apeland la cuvinte. Ce nu stiau ei era ca acest pui de caine, prietenos si dragut, cauta sa vada dincolo de ei, de cuvinte. Unii catelusi prieteni ii ranisera alti prieteni. Alti catelusi incercasera sa il muste de gat. Nici unii, nici altii nu il ranisera prea mult sau prea rau, aparent. Numai ca, asa cum ii vorbisera, nu facusera altceva decat sa ii indeparteze putin de ea. Sa isi pastreze ei un loc in care ei nu mai intrau.
       Asta nu insemna pentru catelusul nostru sa nu mai vorbeasca cu ei, ci doar ca a invatat sa ii separe. Il mai deranja modul in care isi schimbau latraturile ceilalti catelusi. Inventasera chiar un nume frumos pentru felul lor de a fi: politete si diplomatie.
       In haita lor de catei, mai apareau evenimente, la care al nostru catelus era invitat. Avea si el catelusi cu care nu mai vorbea. Cand insa, in ciuda a ceea ce stiau, catelusii gazda l-au pus in acelasi cotet cu un catelus cu care era doar cunostinta, intrebarile privind sinceritatea acelor  prieteni  au dat contur clar concluziilor pe care si le formulase al nostru catel. Invatase sa nu arate multe lucruri, sa nu spuna si mai multe. Se vede si acum cu catelusii aceia, dar stie ca, la un moment dat, va fi doar un nume pe lista de prieteni a acelor catelusi. Acei catelusi se ghidau dupa regulile lumii lor cu toate ca o criticau. Acei catelusi nu intelegeau ca prietenul lor nu era parte din acea lume in care una vorbeai si alta faceai, in care minciuna era spusa cu seninatate, fiind considerata diplomatie. Nu era lumea lui. Catelul nostru nu avea cu lumea aceea decat tangente din afara. In interior, catelusul nostru avea lumea lui, uneori mai trista, alteori mai vesela.
        Asa si in lumea oamenilor, prietenia incepe sa capete alte accente. Prietenia ajunge sa nu mai insemne sinceritate si sustinere, sprijin in momentele grele, ci intalniri de conjunctura, legaturi pe interese. Prietenia nu mai inseamna sa fii alaturi de cel pe care il consideri prieten, ci sa ii spui ceea ce iti convine, incercand sa il fortezi pe celalalt sa gandeasca la fel ca tine. Sa arunci cu noroi in prieteni, zicandu-le ca le esti prieten. Si asa ca si catelusul din poveste si eu incerc sa ma ascund in lumea mea si sa ii las pe ceilalti sa imi fie prieteni in felul lor. Felul lor nu inseamna insa ca acesta este si felul meu. Si cu toate acestea stiu ca voi fi langa ei ori de cate ori va fi nevoie. Pentru ca asa este si catelusul nostru. Are grija de ceilalti, iertandu-le rautati si vorbe gratuite, muscandu-i pe cei care ii atacau. Muscaturile in cadrul haitei nu le putea insa nici preveni, nici evita.
        Acum isi alesese coltisorul lui , unde putea statea, unde putea fi gasit si se multumea sa stea acolo, veghind asupra celor pe care ii considera prieteni.