RSS

vineri, 7 ianuarie 2011

Campanie!!

0 comentarii



  • Lansarea campaniei “Animale fãrã stãpân”
Studenţii din anul II, secţiunea Jurnalism ai Facultãţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universitãţii “Valahia” Târgovişte deruleazã pe o perioadã de 3 luni începând din data de 14 decembrie 2010 proiectul campaniei de promovare al adapostului “Colţ de rai pentru cei ce nu cuvântã” pe raza muncipiului Târgovişte şi în împrejurimile acestuia.
   Proiectul este realizat cu sprijinul Protecţiei Animalelor Dâmboviţa ,Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi nu în ultimul rând al  farmaciei veterinare Biovet Impex SRL Târgovişte şi firmei de hranã pentru animale Pedigree.
   Scopul campaniei este de a evidenţia importanţa existenţei unui adãpost care sã gãzduiascã animalele fãrã stãpân. Totodatã prin acest proiect ambiţios se incearcã sensibilizarea şi mobilizarea oamenilor în faţa unei probleme destul de grave care face parte din realitatea fiecãruia. Ĩnsã scopul principal îl constituie dorinţa de a proteja şi a oferi o nouã şansã la viaţã unor suflete uitate pe marginea strãzii.
   Obiectivul general al campaniei se contureazã pe idea de promovare a adãpostului “Colţ de rai pentru cei ce nu cuvântã” unde animalele fãrã stãpân sã poatã beneficia de ingrijire specializatã. Ca obiective secundare se remarcã  strangerea acestora într-un spaţiu bine organizat, stoparea îmulţirii necontrolate  prin programul de sterilizare şi chiar posibilitatea de adopţie prin programul de dresaj de care vor beneficia în cadrul adãpostului.
   Principalele activitãţi se referã la asigurarea managementului şi monitorizãrii campaniei, proiectarea şi implementarea proiectului de campanie prin diferite modalitaţi.Ĩn mediul online implementarea se va realiza printr-o paginã de facebook unde se vor regãsi informaţii utile celor interesaţi şi imagini menite sã sensibilizeze cititorul .Totodatã  implementarea se va face şi prin intermediul unui blog ce va conţine materiale şi studii de caz bazate pe realitate. Pliantele oferã o descriere succintã dar foarte obiectivã a adãpostului şi prezintã o serie de beneficii a acestuia alãturi de cateva mesaje sensibilizatoare iar afişul atrage atenţia prin reliefarea clarã a ideii de bazã a campaniei bine conturatã de  un slogan subtil şi inteligent şi o imagine plinã de semnificaţii.

Detalii:
Oraş: Târgovişte
Adresã: Strada Laminorului, Nr. 65
Telefon: 0768 333 232
  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
 
Copyright © Colt de rai